Tort Martisor (2019)
Tort
Mărțișor
Azi am pregătit cu mult drag pentru ai mei un mărțișor
dulce: un tort diafan cu blaturi de nucă, cremă de cafea și blat de negresă la
mijloc, decorat cu un trifoi și un șnur de mărțișor.
L-aș fi vrut în alb și roșu, dar am respectat concentrația
de colorant alimentar. De aceea a primit o nuanță de roz, însă e mai delicat
așa. a fost tare bun, iar ai mei au fost încântați de surpriză.
Ingrediente:
Pentru blaturi:
6 ouă + 1 albuș,
Un praf de sare,
4 linguri zahăr,
Un plic praf de copt,
5 linguri cu vârf nucă măcinată,
3+3 linguri cu vârf făină,
100 g unt la temperatura camerei,
5 linguri lapte,
3 linguri rase cacao,
Pentru sirop:
400 ml apă,
2 linguri zahăr,
1 linguriță esență de rom,
Pentru crema de cafea:
150 g mascarpone,
200 ml frișcă lichidă,
1 linguriță rasă cafea măcinată,
1 linguriță rasă cafea solubilă,
Un plic zahăr vanilat Bourbon,
Pentru decor:
100 g mascarpone,
150 ml frișcă lichidă,
Inimioare Dr. Oetker,
Perle de zahăr Dr. Oetker,
Câteva picături colorant alimentar roșu,
Fluturi de napolitană,
Litere de ciocolată
Fluturi de napolitană,
Litere de ciocolată
Mod de preparare:
Pentru blaturi: se bat spumă, cu mixerul, albușurile cu
un praf de sare, se adaugă treptat zahărul, apoi gălbenușurile și praful de
copt.
O treime din compoziție se amestecă, separat, într-un
castron, împreună cu laptele, untul moale, cacaoa și 3 linguri de făină. Se coace
într-o formă rotundă pregătită cu foaie de copt, la foc mediu, aprox 13 minute
(sau până trece testul scobitorii). Acesta va fi blatul din mijloc.
Două treimi din compoziție se amestecă împreună cu nuca
măcinată și 3 linguri de făină. Se coc două blaturi, aprox 13 minute fiecare.
Pentru sirop: se fierbe apa cu zahărul, se dă de pe foc,
se lasă la răcit, apoi se adaugă esența de rom. Se însiropează blaturile.
Pentru crema de cafea: se bate cu mixerul mascarponele
până devine cremos, se adaugă frișca lichidă, zahărul vanilat Bourbon, cafeaua
măcinată și cafeaua solubilă, omogenizând.
Pentru montare: peste un blat cu nucă se întinde jumătate
din crema de cafea, apoi se așază cu grijă blatul de negresă, cealaltă jumătate
din crema de cafea, apoi celălalt blat cu nucă.
Pentru decor: se bate cu mixerul mascarponele, se adaugă frișca
lichidă, amestecând.
Se dau deoparte câteva linguri din cremă, pentru a o
amesteca împreună cu câteva picături colorant alimentar roșu. se îmbracă tortul
în crema aceasta albă, simplă, apoi se decorează cu crema rămasă, alternând cu
crema roz. Eu am făcut un trifoi și un șnur împletit. Se decorează cu perluțe, fluturi de napolitană, litere de ciocolată și inimioare.
Timp de coacere: aprox 13 min fiecare blat
Timp de pregătire: 2h
Porții: 12
Poftă
Bună!








Comentarii
Trimiteți un comentariu
Apreciez dacă îmi scrieți părerea dumneavoastră!