Gem de afine cu îndulcitor


Gem de afine cu îndulcitor
Am pregătit acest gem cu îndulcitor pudră pentru a se bucura și tata de el, este unul dintre gemurile lui preferate. S-a fiert destul de repede, mi-a plăcut că este la fel de aromat, nu se cunoaște că nu are zahăr.

Ingrediente:
1 kg afine,
200 g îndulcitor pudră (eu am avut Sly)

Mod de preparare:
Se spală delicat afinele.
Se acoperă cu îndulcitorul pudră și se lasă peste noapte, să își lase sucul. Eu le-am ținut în frigider în acest timp.
A doua zi se pun la fiert, pe foc potrivit, apoi mic, îndepărtând spuma formată.
Se amestecă des, ca să nu se lipească.


Când este bine legat, se dă de pe foc, se lasă doar un pic la răcorit, apoi se toarnă fierbinte în borcane, se pun capacele, se așază borcanele cu capacul în jos și se acoperă cu un prosop. Se lasă așa până se răcesc. Se depozitează la loc răcoros.

Timp de pregătire: 10min + 8 h
Timp de gătire: aprox 25 min
Se obţin: 2 borcane de câte 300 g







Poftă Bună!

Comentarii