Vol-au-vent cu ciuperci si kaizer
Vol-au-vent cu ciuperci
și kaizer
Fie că le serviți ca aperitive la o masă festivă,
fie ca o gustare simplă de după-amiază, le puteți decora cu ce vă place, sunt
simplu de făcut și vor fi pe placul celor mari și celor mici.
Ingrediente:
200 g
aluat foietaj,
150 g
kaizer,
300 g ciuperci champignon,
2 ouă,
un praf de sare,
Caşcaval ras, după plac
Mod
de preparare:
Se lasă
aluatul la dezgheţat, la temperatura camerei.
Se curăță
ciupercile de pielițe, se spală de pământ, dacă nu vă plac piciorușele, le
puteți îndepărta, dar eu le-am păstrat. Se taie bucăți mici sau feliuțe. Se rumenesc într-o tigaie, fără ulei, se adaugă
în schimb un praf de sare. Se amestecă des, să nu se ardă. Se dau deoparte.
Kaizerul se taie felii, apoi cubulețe sau fâșii
mici.
Într-o
ceșcuță se bat două ouă.
Se decupează
din foaia de aluat sfere pline dar și inele (adică se mai decupează mijlocul o
dată cu o formă mai mică, pentru a rămâne goale în mijloc), se suprapun astfel: câte două sfere
pline, iar deasupra un inel, lipindu-le cu puțin ou, între fiecare strat. Aceste
straturi se vor vedea frumos când vor fi coapte. Se ung și deasupra cu ou,
pentru a se lipi umplutura. Se adaugă ciuperci și kaizer. Se ornează cu
caşcaval ras, după gust.
Se aşază rondelele într-o tavă cu hârtie de copt
şi se dau cuptor cam 25 de minute sau până se rumenesc, la foc mic, pentru ca
aluatul să nu rămână crud în mijloc. Veţi vedea că se vor umfla mult.
Timp de
pregătire: 25 min
Timp de coacere:
25 min
Poftă Bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Apreciez dacă îmi scrieți părerea dumneavoastră!