Floricele cu carne
Floricele cu carne
Îmi place
să experimentez tot felul de forme și decorațiuni din aluat. De data aceasta,
m-au inspirat niște floricele pe care le-am tot văzut zilele trecute, așa că am
făcut și eu mai multe tipuri de floricele.
Pentru acestea,
nu o să vă ajute aluatul de foietaj pentru că el are tendința să se umfle, iar
noi nu avem nevoie de straturi, ci de un aluat simplu din apă, făină și ulei,
eventual cu puțin praf de copt, având grijă să-l frământăm și să-i dăm
elasticitate.
Le puteți
umple cu ce vreți, eu am încercat cu carne de porc pentru că în ziua aceea
aveam de gând să fac chiftele, deci tot pregătisem amestecul pentru ele. Sper să
vă placă și să le încercați!
Timp de pregătire: 2 h
Timp de coacere: 27 min, foc
mediu
Porții: 10
Ingrediente:
Pentru
aluat:
150 ml
apă,
5 g praf
de copt,
2
linguri ulei,
1
linguriță sare,
300 g
făină,
Pentru
umplutură:
350 g
carne de porc,
Sare,
după gust,
Câteva fire
de usturoi verde,
Un vârf
de cuțit busuioc,
Un vârf
de cuțit oregano,
Un vârf
de cuțit cimbru
1 ou
În plus:
1 ou
pentru uns
Mod de preparare:
Pentru
aluat:
Într-un
castron adânc, se amestecă apa cu praful de copt, uleiul și sarea, apoi se
adaugă făină cât cuprinde (aprox 200 g), frământând până se obține un aluat
elastic. Se dă la frigider până la utilizare.
Pentru umplutură:
Se dă
carnea la mașina de tocat, apoi se amestecă împreună cu mirodeniile, usturoiul verde și oul.
Pentru
florile umplute:
Se
întinde aluatul în foaie subțire pe masa presărată cu făină (se adaugă făină
din când în când, la nevoie, deci în total aprox 100 g). Nu înfăinați prea tare
aluatul, ca să nu îl îngroșați, acesta trebuie să fie elastic, să îl puteți
modela. Se decupează cercuri din aluat, cu un pahar sau o formă de patiserie,
se adaugă o jumătate de linguriță de umplutură și se împăturește în formele
dorite.
Se unge
fiecare floare cu ou bătut puțin înainte și se așază într-o tavă cu foaie de copt.
Se coc
la foc mediu, aprox 30 de minute, trebuie să fie nu prea rumene, ci ușor aurii,
ca să nu se usuce.
Se obțin
2 tăvi cu astfel de flori umplute.
Poftă Bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Apreciez dacă îmi scrieți părerea dumneavoastră!