Chiflă cu brânză Camembert, rozmarin și nuci pecan

 

Chiflă cu brânză Camembert, rozmarin și nuci pecan

 

Pregăteam o pâine frumoasă, de casă pentru a o serba pe mama, sora mea pregătea aperitivele, brânza Camembert de la Delaco aștepta pe masă (am cumpărat-o special pentru mama, că îi place mult) și-atunci mi-a venit ideea să rup din aluat, să modelez repede o chiflă și să ascund brânza acolo și când îi duc mamei chifla, să o surprind. Până la urmă, ne-am invitat toți la chifla ei cu brânză, a fost așa de bună, că trebuie să o repet.

 

Porții: 2

Timp de pregătire: 10 min

Timp de coacere: 20 min

 

Ingrediente:

1 chiflă de casă sau cumpărată,

1 buc (120 g) brânză Camembert Delaco,

Un praf de sare de mare,

Câteva nuci pecan,

Un fir mic de rozmarin,

1 lingură ulei de la măsline kalamata

 

Mod de preparare:

Tai chifla în jumătăți sau dacă faci pâine de casă, modelezi o bilă mai mare, așezi cu grijă brânza înăuntru și închizi aluatul. Când o închizi, pui și firul de rozmarin.

Ungi cu puțin ulei. Eu am folosit puțin ulei din borcanul în care păstrez măslinele kalamata.

Presari sare de mare.

Adaugi câțiva mieji de nucă pecan.


Dai la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 20 de minute, pentru pâinea de casă. Dacă folosești chiflă cumpărată, o dai la cuptor doar 8-10 minute, cât să se încălzească, astfel încât atunci când tai din ea, să curgă. În cazul meu, trebuia și coaptă, de aceea nu mai curge, însă a fost delicioasă.




Poftă Bună!

Comentarii