Tort cu fructe de pădure, pere și smochine


Tort cu fructe de pădure, pere și smochine

 

Un tort feminin și elegant cu 2 foi cu nucă, 2 foi roșii, cremă de zmeură, cremă de mure, cremă de afine, la final îmbrăcat în culori vesele și decorat cu pere poașate în sirop cu vin și smochine.


Timp de coacere: aprox 25/30 min

Timp de pregătire: 3 h 

Porții: 12

Diametrul formelor de copt: 18 cm

Ingrediente:

pentru blaturi avem nevoie de:

·       5 ouă mari + 2 albușuri,

·       Un praf de sare,

·       5 ml îndulcitor,

·       ½ linguriță apă de flori de portocal

·       3 linguri făină,

·       5 linguri nucă măcinată,

·       5 g praf de copt,

·       1 linguriță cacao,

·       Un vârf de cuțit colorant alimentar gel roșu Wilton,

 

pentru creme:

·       2 gălbenușuri,

·       Un praf de sare,

·       300 ml lapte,

·       2 linguri făină,

·       Un vârf de cuțit pudră de vanilie Bourbon,

·       40 g unt,

·       100 ml frişcă lichidă,

·       2 lingurițe gem de zmeură,

·       2 lingurițe gem de mure,

·       2 lingurițe gem de afine,

 

pentru sirop avem nevoie de:

·       300 ml apă,

·       100 ml vin alb,

·       2 lingurițe zahăr brun Demerara,

·       1 pară,

·       1 măr,

 

pentru decor:

·       300 ml frişcă lichidă,

·       250 g cremă mascarpone,

·       Un vârf de cuțit colorant alimentar gel piersică Wilton,

·       Un vârf de cuțit colorant alimentar gel roșu Wilton,

·       1/2 linguriță turmeric dizolvat într-o linguriță de apă fierbinte,

·       Confetti de zahăr,

·       3 smochine,

·       paradinsirop,mărunțită

 

Mod de preparare:

Blaturile:

Bați spumă albuşurile cu un praf de sare, îndulcitorul şi apa de flori de portocal, adaugi treptat gălbenuşurile, praful de copt, nuca măcinată şi făina. Separi compoziţia în două vase: jumătate rămâne cu nucă, jumătate o amesteci împreună cu colorantul roșu și cacaoa.

Torni aluaturile în două forme rotunde, de același diametru, pregătite cu hârtie de copt.

Dai la cuptorul preîncăzit, la foc mediu, până trec testul scobitorii. Eu am copt blatul cu nucă 25 minute, iar cel roșu a avut nevoie de 30 de minute.

Lași la răcit.


Siropul:

Se pun la fiert apa, vinul și zahărul brun. Când fierbe, adaugi fructele spălate și se lasă să fiarbă până când fructele se pătrund (dar să nu se înmoaie). Se dă de pe foc și se lasă la răcit. Para se scoate, se decojește și se taie cuburi mici.

 

Cremele:

Mai întâi pregătești o bază de vanilie: amesteci pe foc mic, cu un tel, gălbenușurile cu sarea, făina, vanilia și laptele. Eu nu am pus deloc zahăr pentru că voi folosi, mai departe, frișcă și gemuri. Când s-a îngroșat ca o budincă, dai de pe foc, încorporezi untul. După ce s-a răcit, adaugi frișca bătută mai moale.

Împarți crema în 3 boluri, amestecând cu gemul de zmeură, gemul de mure, respectiv de afine.

 

Montare și decor:

Tai fiecare blat în două foi și însiropezi. Montezi tortul alternând blaturile colorate cu cremele, astfel: blat cu nucă, cremă de zmeură, blat roșu, crema de mure, blat cu nucă, crema de afine și blatul roșu. Nu uita să adăugi cuburile de pară pe cremă și să le presezi ușor cu degetele în cremă.

Dai la frigider 30 de minute.

Bați frișca lichidă împreună cu crema mascarpone, apoi crema obținută o împarți în mai multe boluri, în funcție de câte culori dorești să folosești: alb, piersică, roșu și galben (pentru galben am folosit turmericul dizolvat în apă fierbinte).

Îmbraci tortul în cremele colorate, decorezi cu flori, confetti, smochine și cuburi de pară (cea din sirop).

Opțional: pentru urare, adaugi puțină cacao în cremă și scrii urarea cu poșul.

Dai la rece până la servire.









Poftă Bună!


Rețeta video:

Comentarii