Rețete Pascale

Vol-au-vent reinterpretate, dulci

 

Vol-au-vent reinterpretate, dulci

 

Vol au vent sunt mici aperitive din foietaj, cu diferite umpluturi, de obicei sărate. Eu le-am făcut reinterpretat și le-am făcut dulci. Le-am umplut cu brânză Feta, sirop de agave și nuci pecan, toate ingredientele de la Prăvălia Noastră. Brânza Feta este din lapte de capră și oaie, lapte provenit din cultura ecologică, are un gust foarte bun și poți pregăti multe rețete cu aceasta, în principal sărate. Mie însă îmi place combinația dulce sărat, așa că foietajele mele au fost dulci, pentru că am adăugat sirop de agave, un sirop cu gust asemănător mierii, cu indice glicemic scăzut, mie mi-a plăcut mult. Am adăugat nuci pecan, foarte bune și pline de minerale și vitamine. Le poți consuma așa sau în diferite preparate.

 

Timp de pregătire: 10 min

Timp de coacere: 35 min

Porții: 2 tăvi

 

Ingrediente:

600 g aluat foietaj,

2 gălbenușuri,

150 g brânză Feta, Taxas, Eco,

2 linguri sirop de agave light Eco,

Nuci pecan, după gust

 

Mod de preparare:

Aduci aluatul foietaj la temperatura camerei.

Sfărâmițezi brânza Feta într-un bol, o amesteci cu un gălbenuș de ou și una-două linguri de sirop de agave. 

Dai nucile la cuptor, la foc mic, cam 10 minute, le lași să se răcească, au un gust grozav coapte. Sunt și mai dulci.

Vei avea nevoie de o formă de patiserie rotundă sau floricică. Decupezi cu această formă aluatul.

Vei lipi floricelele două câte două. Pentru aceasta, ai nevoie să ungi fiecare bază cu gălbenuș de ou, pui câte un pic din umplutura de brânză, presari nuci mărunțite


Dacă vrei să le aplici un model frumos capacelor, poți opta pentru un șablon din silicon, mai întâi le presezi această formă, eu am avut o dantelă. Pui capacul peste bază și sigilezi marginile, presând cu degetele.

Așezi floricelele într-o tavă mare, pregătită cu hârtie de copt și le ungi cu gălbenuș. 

Se vor mări la cuptor, așa că așază-le la distanță între ele. Dai tava la cuptor, la foc mediu, aprox 15 minute, până devin aurii.

La final, le servești cu sirop de agave și presari nuci pecan peste ele.

 



Poftă Bună!

Rețeta video:




Cod de reducere:

în rubrica de reduceri din coșul de cumpărături pe site-ul Prăvălia Noastră, introduceți codul 2DF1 pentru a beneficia de 5% reducere la coșul de cumpărături. Promoția se cumulează cu punctele de fidelitate.

Promoția nu se aplică pentru produsele vrac sau deja reduse.

Promoția este valabilă până în aprilie 2024.

Comentarii