Rețete Pascale

Paste penne cu chiftele marinate


Paste penne cu chiftele marinate

Atunci când îmi rămân chiftele, obișnuiesc să le fac un sos, sa fierb și niște paste alături, iar la urmă să le fierb un pic împreună, pentru ca aromele să se întrepătrundă, constituind astfel un alt fel principal.
Dacă nu aveți chiftelele și doriți să le pregătiți de la zero, vă voi spune mai jos ce și cum.

Ingrediente:
Pentru chiftele:
aprox 300 g carne de porc,
1 ou,
1 legătură usturoi verde,
Verdețuri proaspete, după gust,
1 morcov,
1 cartof,
O linguriță sare,
O linguriță cimbru uscat, măcinat,
2 felii de pâine,
200 g făină pentru prăjit.

Pentru sos:
2 linguri ulei,
2 cepe albe,
300 ml apă,
3 foi de dafin,
300 ml sos de roșii cu busuioc,

În plus:
300 g penne,
1 litru apă,
O linguriță sare

Mod de preparare:
Daca nu aveți chiftele rămase și doriți să le preparați acum, procedați astfel:  se dau la mașina de tocat carnea, legumele, verdețuri proaspete. Am învățat de la mama să adaug și pâine înmuiată în puțină apă, pentru a obține o compoziție mai pufoasă.
Într-un castron mai mare, se amestecă bine carnea tocata cu ouăle și condimentele.
Se formează în mâinile umede mici sfere, care apoi se tăvălesc prin făină și se prăjesc în uleiul bine încins până devin maronii.

Pentru marinarea chiftelelor: se călesc în puțin ulei înfierbântat, 2 cepe tăiate mărunt până devin aurii, se adaugă apă, foi de dafin și se lasa la fiert cam 10 minute. Apoi se adaugă și chiftelele, se mai fierb aprox 5 minute, se adaugă sosul de roșii cu busioc, se mai fierbe un pic până se îngroașă sosul sau până mai scade apa.

Între timp, se fierb pastele în apă clocotită cu sare, pentru 5-10 minute (se fierb al dente). Alegeți un sortiment care să absoarbă sosul, eu am ales penne. Se dau de pe foc, se scurg de apă și se răstoarnă cu grijă în cratița cu chiftelele marinate, apoi se mai lasă să fiarbă cam 5 minute.

Porții: 4
Timp de gătire: 1h 30min
Timp de pregătire: 30 min




Poftă Bună!

Comentarii