Tort Inima de cafea cu glazura oglinda
Tort Inimă de cafea cu glazură oglindă
Pentru aniversarea a 39 de ani de căsnicie a părinţilor noştri am
pregătit un tort cu blat de nucă, cremă de cafea, însiropat cu cafea, îmbrăcat
în cremă albă şi glazură oglindă. Pentru a reduce cantitatea de zahăr datorată
glazurii, am înlocuit zahărul din blat și sirop cu îndulcitor.
Pentru un aspect elegant și festiv, am ales să decorez cu fructe goji uscate, pe care le-am măcinat.
Pentru a-i surprinde pe părinții mei, le-am pregătit și niște decorațiuni de
ciocolată.
Porţii: 16
Diametrul formei inimioară: 22,5 cm
Timp de gătire: 30 min
Timp de pregătire: 3h
Ingrediente:
pentru blat avem nevoie de:
7 ouă,
5 ml
îndulcitor,
3
linguri făină,
9
linguri nucă măcinată,
un plic praf
de copt,
un vârf
linguriţă sare,
pentru însiropat avem nevoie de:
400 ml
apă,
2
linguriţe cafea măcinată,
2,5 ml
îndulcitor,
pentru crema de cafea:
250 g brânză
mascarpone,
5 g
zahăr vanilat Bourbon,
80 ml frişcă
lichidă Meggle,
3
lingurițe cacao neagră,
1
linguriță cafea măcinată,
pentru crema albă:
250 g brânză
mascarpone,
5 g
zahăr vanilat Bourbon,
30 ml frişcă
lichidă,
pentru glazura oglindă:
80 ml
apă,
100 g
zahăr,
100 ml
lapte condensat,
9 g foi
gelatină + 100 ml apă rece,
200 g
ciocolată albă,
Colorant
alimentar galben,
pentru decorațiuni:
50 g ciocolată
albă,
50 g
ciocolată neagră,
Zahăr colorat,
Perluțe
de zahăr,
pentru decor:
20 g
fructe goji uscate Sano Vita
Mod
de preparare:
Cu o zi înainte, se pregătesc decorațiunile: se topesc
cele două tipuri de ciocolată pe baie de abur și se toarnă în două poșuri sau
se pun ciocolatele în pungi speciale pentru ciocolată care se sigilează și se
scufundă într-un vas cu apă fierbinte, apoi se taie pungile la vârfuri și se
desenează decorațiunile dorite pe hârtie de copt: un cuplu și un biscuit cu o
urare, decorată cu perluțe și zahăr colorat. Se dau la frigider până la
utilizare.
Pentru blat: se bat spumă albuşurile cu un praf de sare
şi 5
ml îndulcitor (sau echivalentul a 5 linguri zahăr în funcție de îndulcitorul pe
care-l folosiți), se adaugă treptat gălbenuşurile, praful de copt, făina şi nuca.
Compoziţia se toarnă într-o formă inimioară cu inel detașabil, pregătită cu
foaie de copt. Se coace la foc mic 30 de minute sau până trece testul
scobitorii. Se lasă la răcit.
Pentru însiropat, se pregătește o cafea mai slabă şi se
lasă la răcit. Se îndulcește cu 2,5 ml îndulcitor.
Pentru crema de cafea: se amestecă brânza mascarpone, cu mixerul,
se adaugă zahărul Bourbon, cacaoa, frișca lichidă și cafeaua, omogenizând până
devine cremoasă.
Pentru crema albă: se bat cu mixerul, brânza mascarpone
împreună cu zahărul Bourbon și frișca lichidă până devine cremoasă.
Pentru glazura oglindă: se pun la hidratat foile de
gelatină în 100 ml apă rece
Separat, se pun la fiert, pe foc mic, într-o crăticioară,
apa cu zahărul și laptele condensat, amestecând până se dizolvă zahărul. Se
toarnă amestestecul în castronul în care am mărunțit ciocolata albă, se
amestecă până se topește ciocolata. Când temperatura scade sub 55 de grade, se
adaugă gelatina stoarsă de apă, amestecând până se dizolvă. Se lasă la răcit.
Montare: se taie blatul în două foi, se însiropează cu
cafea, se umple cu crema de cafea. Se îmbracă în crema albă și se nivelează cât
mai uniform.
Decor: când temperatura glazurii a ajuns la 25 de grade
și a căpătat consistența mierii, se adaugă colorant fără a depăși cantitatea
maximă menționată pe ambalaj. Se amestecă, se strecoară și se poate turna peste
tort. Dacă vreți să o răciți mai repede, o puteți da și la frigider, dar
trebuie să o verificați des, să nu se răcească prea tare, pentru că se va
îngroșa ca o bundică și nu va adera bine la tort.
Se scoate tortul din forma detașabilă, se lasă pe farfurie
sau pe baza formei. Se așază pe un suport (eu folosesc o cupă de înghețată)
așezat la rândul lui în altă tavă (eu folosesc o tavă de tartă).
Se toarnă
glazura cu mișcări circulare dinspre centru spre margine, lăsând-o să curgă
peste laterale. Glazura care a căzut în tavă se poate refolosi,
dacă aveți nevoie să-i mai dați un strat. Nu folosiți spatulă să o nivelați!
Se decorează cu fructe goji uscate, măcinate. Se dă la
frigider. Când s-a răcit bine, se adaugă decorațiunile de ciocolată. Se dă
înapoi la frigider până la servire.
Poftă Bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Apreciez dacă îmi scrieți părerea dumneavoastră!