Tobă
Tobă
Un
preparat tradițional nelipsit la sărbătorile românești. Preferata mea e toba, a
cărui preparare implică toată familia. Nu o pregătim prea des, însă pentru că
am tot cumpărat și nu ne-a plăcut (prea picantă și eu nu mâncam, ori prea multe
zgârciuri, ori altele), ne-am hotărât să o pregătim în casă din nou. Am luat
din timp tot ce ne-a trebuit și le-am ținut la congelator (astfel că și costul
să nu fie prea mare). Am obținut 1,5 kg de tobă, cu gust incomparabil. A ieșit
super și abia ne abținem să n-o mâncăm până la Crăciun! :)
Timp de gătire: 2+1 h
Timp de pregătire: 2 h
Porții: se obține o tobă de 1,5 kg
Ingrediente:
O
jumătate de căpățână de porc,
1,6 kg (1
buc) rasol de porc,
O
linguriță piper negru boabe,
Sare,
după gust,
4 foi de
dafin,
600 g ficat
de porc,
550 g (1
buc) limbă de porc,
860 g inimi
de porc (au fost 2 bucăți),
1 membrană
(burtă) pentru tobă,
2
linguri oțet
Mod de preparare:
Se
pârlesc rasolul și căpățâna de porc, apoi se curăță și se spală. Rasolul se
feliază. Se pun într-o oală cu capacitate de 10 litri, se acoperă cu apă, se
adaugă sarea (cam o lingură apoi se potrivește după gust) și se fierb. Se
îndepărtează spuma, iar când apa rămâne limpede, se adaugă piperul și foile de
dafin. În total, fierb cam 2 ore. Când sunt gata (carnea se desprinde de pe
oase), atunci se scot și se lasă la răcit. Apa în care au fiert, o păstrăm
deoparte.
Ficatul
de porc se curăță, se spală și se pune într-o oală de 3 l, acoperit cu apă, se
fierbe cam 40 de minute. Se scoate la răcit, pe o tavă.
Limba și
inimile (inimile se curăță de vene) se spală și se fierb împreună, într-o oală
de 5 l. După ce sunt gata (aprox 1 h), se scot pe o tavă, se lasă la răcit, iar
limba se curăță de pieliță.
Cât timp
fierb acestea de mai sus, se pune burta într-un vas (acoperit) cu apă rece și
oțet.
Se taie
ficatul, limba și inimile fâșii. Se desprinde carnea de pe oase (căpățână și
rasol), apoi se taie tot fâșii.
Se spală
burta pentru tobă, mai întâi în apă caldă, apoi în apă rece, apoi iar în apă
caldă, apoi se umple cu toate ingredientele și se adaugă câteva polonice (atât
cât ne permite burta) din lichidul în care au fiert capul și rasolul. Se leagă
cu ață. Se scufundă în oala cu apa în care au fiert capul și rasolul și se lasă
să fiarbă încă o oră.
Poftă Bună!
Distincții culinare:
Premiul II la Concursul de Rețete „Mese
gustoase pentru sărbătorile de iarnă”, Gustos.ro, ianuarie 2020.
Rețetă premiată de
Revista Practic în Bucătărie și publicată în nr. 1/2021.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Apreciez dacă îmi scrieți părerea dumneavoastră!