Burgeri de casă, cu brânzeturi
Am pregătit recent chifle pentru burgeri. Poți pregăti cu ele sandvișuri sau burgeri, noi am optat pentru burgeri. Au fost tare buni, i-am decorat cu legume și de data aceasta am pus și brânză Mozzarella și brânză Camembert.
Timp de pregătire: 30 min
Timp de gătire: 20 min/tavă
Ingrediente:
Pentru chiftele:
600 g pulpă
de porc,
150 ml
lapte,
1 felie de pâine,
1
morcov,
1 ceapă
albă,
Pătrunjel
proaspăt, după gust,
Mărar proaspăt,
după gust,
3
linguri ulei,
1
linguriţă rasă cu sare,
Brânză Mozzarella,
după gust,
Brânză
Camembert, după gust,
În plus:
8 chifle
cu susan, de casă,
Ketchup cu
mirodenii, după gust,
1 ceapă albă,
Frunze de
salată verde, după gust,
Frunze
de ceapă verde, după gust,
Roșii cherry, după gust,
castraveți murați, după gust
Mod
de preparare:
Dai la mașina de tocat carnea împreună cu legumele (curățate și spălate), verdețurile și pâinea înmuiată ușor în apă. Condimentezi după plac. Adaugi uleiul și laptele și amesteci.
Formezi
în mâinile unse cu ulei chiftele mai măricele, pe care le turtești și pe care le așezi
pe o tavă pregătită cu hârtie de copt.
Le dai
la cuptor, la foc iute (la foc mic se usucă), aprox 20 de minute, având grijă
să le întorci la jumătatea timpului sau când vezi că s-au rumenit. Spre final,
scoți tava și presari Mozzarella felii sau rasă, cum preferi, dar și alte brânzeturi.
Eu am pus și brânză Camembert.
Montare:
Tai
chiflele în jumătăți, ungi o parte cu ketchup, adaugi felii de ceapă, frunze de
salată, o chiftea, murături, roșii, ceapă verde tocată mărunt și pui capacul.
Eu am folosit chifle făcute în casă, au fost moi și pufoase și am pregătit câte
2 burgeri de fiecare.
Poți fixa burgerii cu scobitori decorative.
Poftă Bună!
Rețeta video:





Comentarii
Trimiteți un comentariu
Apreciez dacă îmi scrieți părerea dumneavoastră!