Tort cu Irish Cream și fructe

 


Tort cu Irish Cream și fructe

 

Am pregătit pentru onomastica mea (Sf. Ioachim și Ana), un tort cu 2 blaturi: unul cu morcov, altul Red Velvet, pe care le-am tăiat în câte două foi, pentru a alterna culorile. Am umplut tortul cu cremă de ciocolată cu Irish Cream, l-am îmbrăcat în frișcă și mascarpone și l-am decorat cu multe fructe, pentru că tot am găsit zilele acestea la piață fructe de tot felul, chiar și căpșuni și zmeură și chiar foarte aromate!

 

Timp de pregătire: 3 h

Timp de coacere: 20 min

Porții: 16

Diametru forme de copt: 18 cm

 

Ingrediente:

Pentru blatul cu morcov:

4 ouă L,

5 ml îndulcitor,

Un praf de sare,

50 g morcov,

50 ml ulei,

110 g făină albă,

7 g praf de copt,

 

Pentru blatul Red Velvet:

4 ouă L,

5 ml îndulcitor,

Un praf de sare,

1 lingură (10 ml) oțet,

50 ml ulei,

70 ml Sana 3,8% grăsime,

7 g praf de copt,

½ linguriță colorant alimentar gel roșu,

1 linguriță cu vârf (5 g) cacao,

140 g făină albă,

 

Pentru însiropat:

300 ml apă,

½ linguriță pudră de vanilie Bourbon,

1 pară,

50 ml vin alb,

 

Pentru crema cu Irish Cream:

300 ml frișcă lichidă,

180 g ciocolată de cofetărie 52% cacao,

2 plicuri ceai negru cu Irish Cream,

125 g cremă mascarpone,

 

Pentru crema albă:

200 ml frișcă lichidă,

250 g cremă mascarpone,

 

Pentru decor:

1 strugure alb,

1 strugure rozé,

1 caisă,

1 pară,

1 măr,

Căpșuni, după gust,

Zmeură, după gust,

Dantelă de zahăr-frunze

 

Mod de preparare:

Blatul cu morcov:

Bați spumă, cu mixerul, albușurile cu sarea și îndulcitorul, adaugi pe rând gălbenușurile, uleiul, morcovul dat pe răzătoarea mică, amestecând. La final încorporezi praful de copt și făina, omogenizând cu o spatulă.

 

Blatul Red Velvet:

Bați spumă, cu mixerul, albușurile cu sarea și îndulcitorul, adaugi pe rând gălbenușurile, oțetul, uleiul, sana și amestecând după fiecare ingredient. Adaugi praful de copt, colorantul și cacaoa și de aici amesteci cu o spatulă. Apoi adaugi făina în mai multe etape și omogenizezi.


  Coci cele două blaturi la  foc mediu (180°C) pentru 20 de minute, la cuptorul preîncălzit.


Pentru însiropat:

Fierbi pe foc mic câteva minute apa cu vinul alb, vanilia și para. Lași la răcit.

 

Pentru crema cu Irish Cream:

Pui pe baie de abur un bol din sticlă termorezistentă, în care pui frișca lichidă. Când aceasta s-a înfierbântat (verifici să te frigă la deget), pui unul-două pliculețe de ceai negru cu Irish Cream. Pregătit separat ca ceai, mi s-a părut puternic și am folosit numai un plic la frișcă, însă când am gustat frișca, mi s-a părut slabă aroma, așa că am mai pus un pliculeț. Așadar, adaptează aroma după gustul tău!

Scoți plicurile de ceai din frișcă și adaugi ciocolata, verificând ca frișca să frigă încă. Dacă e nevoie, încălzești iar vasul cu apă pentru a obține baie de aburi.

Amesteci din când în când, iar după ce s-a topit ciocolata, îndepărtezi vasul cu cremă de sursa de aburi și îl lași 5 minute la temperatura camerei, apoi dai vasul la frigider până se răcește bine (aprox 15 minute).

Bați cu mixerul până ce amestecul devine cremos, apoi încorporezi și mascarponele.

 

Crema albă:

Bați cu mixerul frișca lichidă, mai moale, adaugi mascarponele și omogenizezi.

 

Montare:

Tai fiecare blat în câte două foi și le însiropezi.

Montezi tortul astfel: foaie de blat, cremă cu Irish Cream, cremă albă, alternând culorile de la blaturi. Ai grijă să păstrezi din crema albă și pentru decor.

 

Decor:

Îmbraci și ornezi tortul în crema albă rămasă și decorezi cu fructe și dantela de zahăr. Eu am pregătit o dantelă de zahăr pe un șablon cu frunze, cu o zi înainte.



Poftă Bună!

Rețeta video:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Apreciez dacă îmi scrieți părerea dumneavoastră!