Ciorba cu loboda si fasole galbena

 

Ciorba cu loboda si fasole galbena

 

O ciorba perfecta pentru inceput de primavara, cand recurgem la legumele puse la congelator din vreme pentru a ne bucura de un preparat gustos, de parca atunci am fi cules acele legume.

 

Timp de pregatire: 10 min

Timp de gatire: 40 min

Portii: 8

 

Ingrediente:

1 legatura loboda,

400 g fasole galbena congelata,

1 morcov,

1 ceapa uscata,

1 ardei kapia,

1 radacina de pastarnac,

1 felie de radacina de telina,

2 cartofi,

100 g varza alba,

350 ml suc de rosii,

400 ml bors,

1 lingurita sare,

50 ml ulei,

Verdeturi proaspete: marar, patrunjel si leustean.

 

Mod de preparare:

Se curata si se spala legumele. Ceapa se taie marunt. Radacinoasele (morcov, pastarnac, telina) se dau pe razatoare. Ardeiul se taie cubulete. Cartofii se taie cuburi. Iar varza si loboda, fasii subtiri.

 

In oala pentru ciorba, se caleste ceapa in uleiul incins, se adauga radacinoasele, ardeiul, varza, loboda, cartofii, sucul de rosii. Se gatesc impreuna cam 5 minute, apoi se umple oala cu apa.

Se lasa sa fiarba cam 20 de minute, apoi se adauga fasolea galbena.

Cand fasolea e fiarta, se acreste ciorba cu bors.


Se ia focul, se adauga verdeturile tocate marunt. M-am bucurat ca am gasit patrunjel si marat proaspete, dar si leustean proaspat, asa ca ciorbita a iesit foarte gustoasa.


Pofta Buna!

Comentarii