Mâncare cu măsline și mazăre

 

Mâncare cu măsline și mazăre

 

Un prânz gustos și de post, cu mâncare de măsline și mazăre.

 

Timp de pregătire: aprox 10 min

Timp de gătire: 35 min

Porții: 4

 

Ingrediente:

200 g măsline negre,

300 g mazăre,

1 ceapă uscată,

1 morcov,

1 ardei gras galben,

1 linguriţă sare,

2 linguri de bulion / pastă de roșii,

2 linguri ulei,

1 linguriţă făină,

800 ml apă,

Pătrunjel proaspăt,

Mărar proaspăt

 

Mod de preparare:

Cureți și speli legumele. Tai ceapa și ardeiul mărunt, tai morcovul rondele, cureți măslinele de sâmburi.

Căleşti ceapa și ardeiul în ulei încins, până se înmoaie, adaugi sarea, morcovul și acoperi cu apă. Lași să fiarbă aprox 10 minute. 

Când scade apa, adaugi măslinele. Pe parcurs, mai adaugi apă la nevoie, puțin câte puțin.

Când măslinele sunt fierte (în funcție de soiul pe care îl folosești), adaugi mazărea și mai lași să fiarbă. Eu am avut mazăre congelată care fierbe repede, în aprox 10 min. 

Pentru a pregăti sosul, adaugi pasta de roșii și amesteci. Apoi diluezi făina într-o ceşcuţă de apă și o pui prin strecurătoare pentru a evita cocoloaşele. Mai lași să fiarbă câteva minute, apoi iei focul.

Garnisești cu verdeață proaspătă rocată mărunt. 




Poftă Bună!

Rețeta video:

Comentarii