Rețete Pascale

Batoane de branza cu dulceata de struguri

 

Batoane de brânză cu dulceață de struguri

 

Am pregatit aceste batoane cu aluat dospit, pufos, umplutură de brânză și dulceață de struguri. Simple și gustoase.

 

Timp de pregătire: 20 min

Timp de dospire: 50 min

Timp de coacere: 30 min x 2 tăvi

Porții: 8

 

Ingrediente:

Pentru aluat:

20 g drojdie proaspătă,

300 ml lapte,

3 ouă,

1 lingură zahăr,

600 g făină albă pentru cozonac,

1 linguriță sare,

70 ml ulei,

1 linguriță coajă de lămâie,

 

Pentru umplutură:

250 g brânză dulce,

1 ou,

1 lingură zahăr,

1 lingură zahăr vanilat,

Dulceață de struguri albi, după gust,

Dulceață de struguri negri, după gust,

Stafide, după gust,

 

În plus:

40 ml lapte

 

Mod de preparare:

Aluat și dospire:

Sfărâmițezi drojdia proaspătă într-un bol. Torni laptele cald, adaugi ouăle, zahărul, făina, sarea și uleiul, dar și coaja de lămâie.

Frămânți  un aluat omogen, de consistență medie.


Îl acoperi cu folie alimentară și îl lași la dospit 40 de minute.

 >>>

Umplutura:

Amesteci brânza dulce cu oul, zahărul și zahărul vanilat.

 

Montare, a doua dospire și coacere:

Transferi aluatul pe masă și îl împarți în bucăți mai mici.

Iei fiecare bucată de aluat, îl întinzi în foaie subțire, ridici pereții ca să nu se reverse umplutura.


Transferi batoanele într-o tavă cu hârtie de copt sau folie antiaderentă teflonată (cea folosită de mine) și le mai lași la dospit 10 minute.

Umpli batoanele cu crema de brânză, pui și dulceață de struguri albi sau roșii sau stafide. 


Ungi cu lapte și le dai la cuptor pentru aprox 30-35 de minute, la foc mediu (180 C).






Poftă Bună!

Rețeta video:

Comentarii