Rețete Pascale

Pide cu ton, capere si portocala

  

Pide cu ton, capere și portocală

 Am pregătit aceste pide cu aluat cu aluat cu vin roșu, umplute cu ton, măsline și porumb, capere și portocală.

 Timp de pregătire: 50 min

Timp de coacere: 25 min

Porții: 4

 

Ingrediente:

Pentru aluat:

200 ml apă,

300 g făină,

10 g drojdie proaspătă,

2 linguri ulei de măsline,

2 linguri vin roșu,

1 linguriță sare,

 

Pentru topping:

100 g ton la conservă,

2 linguri măsline negre,

2 linguri porumb dulce,

50 g parmezan ras,

1 lingură capere,

1 portocală mică,

 

În plus:

Ulei de măsline (pentru uns)

 

Mod de preparare:

Aluatul:

Dizolvi drojdia în apa călduță și vinul roșu și amesteci. Adaugi făina, sarea și uleiul de măsline.

Frămânți (5 minute la robot) un aluat de consistență medie, omogen. 


Lași la dospit 30 de minute.




Transferi aluatul pe blatul de lucru, îl mai frămânți cât să-i dai formă.

Împarți aluatul în 2 bucăți, pentru 2 pide. Întinzi fiecare bucată de aluat cu sucitorul, apoi îi dai formă de bărcuță.


Topping:

Amesteci într-un bol tonul cu porumbul, măslinele negre și caperele. Eu am folosit 2 conserve mici de ton, deci 100 g în total pentru 2 pide, însă poți pune mai mult sau mai puțin, după gustul tău.

Presari parmezan ras și bucățele de portocală.


Așezi pidele în tava cu hârtie de copt și le ungi cu ulei.

Dai tava la cuptorul preîncălzit, la foc mediu (180˚C) aprox 25 de minute.




 


Poftă Bună!

Rețete video:

Comentarii