Prajitura Flora

 

Prăjitură Flora

 

Am pregătit de 8 martie, pentru ai mei o prăjitură cu blat de nuci, cremă de ciocolată albă, glazură de ciocolată și flori mari de frișcă. Pe câteva am pus și bomboane. A fost super gustoasă, bine însiropată și cremoasă.

 

Timp de pregătire: 2 h

Timp de gătire: 20 min

Porții: 16

 

Ingrediente:

Pentru blat:

4 ouă,

2 albușuri,

Un praf de sare,

40 g îndulcitor pudră,

5 g praf de copt,

75  g nuci măcinate,

65 g făină,

 

Pentru crema de ciocolată albă:

200 ml frișcă lichidă,

2 gălbenușuri,

Un praf de sare,

2 lingurițe extract de vanilie,

120 g ciocolată albă,

250 g brânza mascarpone,

12 g gelatină pudră instant,

 

Pentru sirop:

600 ml apă,

2 linguri îndulcitor pudră,

4 linguri esență de rom,

 

Pentru glazură:

50 g cuvertură de ciocolată neagră,

90 g cuvertură de ciocolată cu lapte,

70 ml lapte,

40 g unt

 

Decor:

200 ml frișcă lichidă,

bomboane Rafaello, după gust

 

Mod de preparare:

Blatul:

Bați cu mixerul albușurile cu sarea și îndulcitorul, până devin spumoase. Adaugi gălbenușurile, unul câte unul, omogenizând cu mixerul.

Adaugi apoi praful de copt, nucile și făina, în mai multe reprize, omogenizezi cu o spatulă.

Torni aluatul într-o tavă (tava mea are 20 x 30 cm) pregătită cu hârtie de copt.


Dai la cuptorul preîncălzit, la foc mediu (180°C), pentru aprox 30 de minute (sau până trece testul scobitorii). Lași la răcit.

  

Crema de vanilie:

Pui într-o crăticioară frișca lichidă, gălbenușurile, vanilia, sarea și pui amestecul pe foc mic, până începe să fiarbă. Practic gătești gălbenușul până la 75 °C, ca la baza de înghețată.

Dai deoparte, adaugi ciocolata albă și amesteci până se topește ciocolata.

Adaugi gelatina pudră instant și amesteci cu un tel un minut.

Dai crema la frigider 2 ore.

Adaugi brânza mascarpone, omogenizezi cu un tel.

 

Siropul:

Fierbi aprox 2 minute apa cu îndulcitorul și romul, dai deoparte și lași la răcit.

Tai blatul în două foi, pe care le însiropezi.

 

Montare:

Pui o foaie de blat în tava în care l-ai copt.

Torni crema de ciocolată și o nivelezi cu o spatulă de decorare pentru glazură (e ușor curbată și îți e utilă la marginile tăvii).

Adaugi a doua foaie de blat.

Dai la frigider 30 de minute.

 

Pentru glazura de ciocolată:

Pui într-un ibric cuverturile de ciocolată, laptele și untul. Fierbi amestecul pe foc mic, până se topesc ciocolatele și se îngroașă ușor. Amesteci tot timpul, să nu se lipească. Lași un pic la răcit.


Tai prăjitra în pătrate. Torni glazura de ciocolată peste prăjitură și nivelezi frumos.

 

Decor:

Bați frișca lichidă până devine cremoasă, umpli un poș și ornezi prăjitura după plac.

Decorezi cu bomboane Rafaello.

Dai la frigider până la servire.







Poftă Bună!


Mă puteţi găsi şi pe:

facebook: AncutsaCuisine

tiktok: ancutsacuisine

instagram: anncutsa

youtube: Ancutsa Cuisine

 

 

Comentarii